Scurt istoric al artelor martiale filipineze

Artele martiale filipineze, cunoscute si sub acronimul englezesc FMA (Filipino Martial Arts) reprezinta denumirea generica a metodelor de lupta originare din Filipine. Mult mai putin celebre decât echivalentele lor japoneze sau chinezesti, metodele de lupta filipineze  au început în ultimii ani sa aiba din ce in ce mai multi adepti, confirmându-si astfel valoarea combativa. 

În functie de zona geografica  din care provin se folosesc termeni diferiti: Eskrima. Arnis, Kali etc. Ei inseamna mai mult sau mai putin acelasi lucru.  Preferinta personala a autorului este Eskrima. Practicantii se numesc eskrimadori. 

Filipine este un arhipelag in sud estul Asiei, alcatuit din 7017 insule si care s-a aflat in decursul istoriei sale succesiv sub influienta chinezeasca, spaniola sau japoneza.

Acest lucru a avut un impact deosebit  si asupra artelor martiale (acestea fiind un amestec de metode indigene, scrima, judo si elemente de kung fu chinezesc)

Istoria relativ documentata a Filipinelor incepe in 1921  odata cu debarcarea lui Ferdinand Magellan. Intr-o imprejurare neclara, la 27 aprilie 1521 Magellan este ucis de un sef de trib local pe nume Lapu Lapu (probabil expert in metode de lupta indigene). Evenimentul s-a intamplat intr-o perioada in care sef de trib se ajungea in general pe merite razboinice si mai putin diplomatice. In numeroase scoli de de arte martiale filipineze Lapu Lapu este considerat un inaintas remarcabil si venerat ca atare.

Moartea lui Magellan nu a avut consecinte majore, Filipinele au intrat sub stapanire spaniola pentru urmatoarele sute de ani (pana in 1898). Este si perioada in care scrima spaniola s-a aflat la apogeul ei, iar elemente din scrima au fost imprumutate de localnici si introduse in practicile lor martiale. De frica revoltelor, metodele de lupta si armele au fost interzise de colonizatorii spanioli sub pedeapsa cu moartea. Artele martiale au continuat insa sa fie practicate in mod clandestin fiind deghizate sub forma de dansuri. Transmiterea se facea de la om la om, nu existau cluburi sau sali de antrenament in sensul modern al cuvantului.

In 1898, ca urmare a razboiului americano-spaniol, insulele sunt cedate Statelor Unite si intra sub influienta americana. Se instaleaza o relativa democratie, este eliminata interdictia practicarii artelor martiale si apar diverse cluburi in care se puteau invata metode de lupta.

Unul dintre cele mai cunoscute cluburi se numea Labangon Fencing Club si a fost fondat in 1923 in Cebu de catre membrii familiilor Saavedra si Canete. Labangon era cartierul unde isi avea sediul iar Fencing (scrima) venea de la faptul ca antrenamentul se facea preponderent cu arme si administratia americana credea ca toate sporturile de lupta cu arme se inrudesc intr-un fel sau altul cu scrima. 

Lorenzo “Ensong” Saavedra era presedintele si instructorul sef al clubului in timp ce nepotul lui Teodoro “Doring” Saavedra era instructor asistent. 

In 1931 clubul se dizolva.

Pe 11 ianuarie 1932 se infiinteaza un nou club – “Doce Pares”, care va avea o mare influenta asupra dezvoltarii ulterioare a artelor martiale filipineze.

Printre membrii fondatori erau Lorenzo Saavedra, Teodoro Saavedra si Eulogio Canete.  Doce Pares inseamna “12 Perechi” in limba spaniola si era o referinta la cele 12 lovituri de baza folosite (impreuna cu cele 12 blocaje aferente). 12 are si o conotatie numerologica importanta: apostolii lui Iisus Hristos au fost 12 (si multi maestri de arte martiale filipineze au fost catolici ferventi), cavalerii mesei rotunde – simbolul onoarei, camaraderiei si cavalerismului au fost tot 12).

Istoricul Eskrima de Campo

Unul dintre practicantii de Eskrima care au gravitat in jurul clubului Doce Pares (fara a face parte din acesta insa) a fost maestrul Jose Diaz Caballero.

Maestrul Jose Caballero asezat in centru (1961, Mindanao)

Nascut in 7 august 1907, intr-o suburbie a orasului Toledo City,  Jose Caballero a fost din copilarie interesat de metode si modalitati de lupta. Cu ocazia diverselor balciuri si targuri aveau loc demonstratii si lupte pe bani  in care batausii locali incercau sa castige faima sau sa isi suplimenteze veniturile.

Avand o minte analitica, tanarul Jose era atent la ce se intampla in aceste lupte si demonstratii si apoi printr-o empirica  inginerie inversa descompunea tehnicile de lupta vazute. Cu timpul si-a dat seama ca exista doar cateva tehnici de baza ce pot fi combinate in multiple moduri.

Instinctual a dedus un lucru bine cunoscut azi (si comun tuturor fondatorilor de sisteme martiale): o tehnica avansata este in esenta doar o tehnica de baza foarte bine cunoscuta.

Prin urmare a sistematizat cateva tehnici fundamentale pe care a inceput sa le antreneze asiduu. A analizat traiectoriile cele mai comune ale loviturilor avand permanent in minte economia de miscari si efectul distructiv maxim. 

A inceput sa participe la lupte organizate in cadrul serbarilor locale pentru a-si testa teoriile. Prin incercari succesive si-a dat seama de lucrurile care functioneaza si si-a adaptat aantrenamentul in consecinta. Rezultatele au inceput sa apara si in relativ scurt timp a devanit celebru in zona datorita abilitatilor sale in lupta cu bastonul. 

Maestrul Jose Caballero a fost un luptator prin excelenta, scopul lui fiind imbunatatirea capacitatilor proprii si nu transmiterea artei. Era foarte repectat (de exemplu  Momoy Canete, unul din fondatorii Doce Pares spunea ca nu ar vrea sa fie silit vreodata sa lupte cu el:

“Dili ko makig duwa ana imong eskrima Joe, pangpatay man nag sawa.” 

In traducere aproximativa: “Eskrima ta, Joe, nu e de joaca. E pentru omorat pitoni”

Un aspect pitoresc (transmis de Edgar Sulite) era ca Jose Caballero calatorea pe insule mai indepartate unde nu era cunoscut si participa la lupte cu batul in timp ce socrul sau (care il insotea) paria pe el. Pariurile pe luptatori au o istorie foarte veche si oamenii au fost permanenti predispusi sa se identifice cu reprezentatul local pe care il sustineau fanatic. Jose Caballero (care  nu era localnic) era deci cotat cu sanse mici de castig si tocmai din acest motiv surpriza era foarte mare.

Jose Caballero la aproape 80 de ani.

Incetul cu incetul si-a cladit o reputatie de luptator formidabil si cand a inceput sa imbatraneasca si nu mai putea participa la lupte a inceput sa predea metoda sa.

Maestrul Jose Caballero impreuna cu Edgar Sulite, inceputul anilor ’80

 Jose Caballero a fost un profesor foarte exigent, aplicand elevilor sai acelasi regim dur de antrenament prin care trecuse si el insusi. Deoarece curriculumul tehnic este foarte redus (7 unghiuri, 7 tipuri de lovituri si cateva combinatii), eficienta vine din executia perfecta si timingul desavarsit. Maestrul Jose Caballero a dezvoltat cateva exercitii si apararate de antrenament  (unele dintre ele folosite astazi si in alte sisteme de lupta – Dog Brothers, Lameco Eskrima etc).

Batranul maestru a decedat pe 24 august 1987 lasand in urma un sistem exceptional de lupta practicat si astazi de un numar de adepti (putini dar foarte fideli).

Asa cum am mentionat, pentru o lunga perioada Eskrima de Campo a fost sistemul personal al lui Jose Caballero fara a fi formalizat in niciun fel.

Atunci cand a inceput sa predea, sub influenta lui Edgar Sulite si pentru a fi in pas cu noile vremuri, s-a simtit nevoia unei oficializari. In acest sens a fost creata prima sigla a sistemului, vizibila in fotografia de mai jos pe peretele din spate.

Maestrul Jose Caballero si Edgar Sulite cu prima sigla a sistemului pe fundal

Sigla avea ca element central un scut, simbolizand latura defensiva a sistemului. Pe el erau asezate incrusisat un baston si o maceta – fapt ce arata ca tehncile se pot aplica atat cu arme taioase cat si cu arme de impact. Pe cercul interior era scris “ARNIS IN COMBAT SYSTEM” iar pe cel exterior “DE CAMPO 1-2-3”. Aceasta ultima formula a devenit cu timpul numele oficial. Sub sigla era scris “Grand Master Jose Caballero, Founder”.

Dupa moartea lui Jose Caballero sigla a fost restilizata, in zilele noastre practicantii care se considera adepti ai metodei originale folosesc logo-ul de mai jos:

Maestrul Caballero alaturi de o parte din armele sale

Influenta asupra altor sisteme de lupta cu bastonul

Eskrima de Campo este un sistem genial in simplitatea sa. Utilizand principii geometrice clare se diferentiaza de alte sisteme filipineze prin reducerea pana la disparitie a obscurantismului din antrenament. Tehnicile au fost integrate in curriculum pentru ca functioneaza nu pentru ca au fost transmise din generatie in generatie (o capcana in care cad multe sisteme de lupta)

Din acest motiv a atras atentia multor practicanti seriosi. Avand avantajul unui arsenal tehnic relativ redus dar foarte versatil, a fost integrata foarte usor in alte sisteme de Eskrima. 

Probabil cel mai cunoscut promotor a fost Punong Guro Edgar Sulite (fondatorul Lameco Eskrima) care considera tehnicile de Eskrima de Campo cele mai potrivite pentru sparringul liber.

Prin intermediul sau tehnicile si strategiile ajung la Dan Inosanto (care este probabil persoana care a influentat cel mai mult modul cum se practica artele martiale filipineze astazi).

Nu in ultimul rand trebuie mentionati Dog Brothers (multi dintre ei elevi ai lui Edgar Sulite)  ale caror intalniri de sparring cu protectii minime (casca si manusa) au pus in evidenta valorea si eficienta tehnicilor de Eskrima de Campo