Incalzirea este o parte importanta a antrenamentului. Fereste practicantul de accidentari (de exemplu intinderi musculare) si il introduce in atmosfera de antrenament.
In Lameco Eskrima are cateva idei interesante.
Exista o incalzire fara bastoane si una cu bastoane.
Mai jos voi explica incalzirea fara bastoane. Este alcatuita din 3 reprize. Fiecare repriza dureaza 3 minute si trecerea de la una la alta este fara pauza. La semnalul instructorului (comanda vocala sau lovirea a 2 bastoane intre ele) se trece cursiv la repriza urmatoare
Prima repriza: Partenerii stau in garda (cu mainile sus). Unul din parteneri executa 3 lovituri de picior urmarind doar CONTACTUL USOR cu celalalt partener care NU BLOCHEAZA. Este esential ca loviturile sa fie foarte usoare astfel incat partenerul sa nu inceapa sa blocheze si sa se transforme in sparring. Loviturile sunt intial jos (putin deasupra genunchiului) si cresc in inaltime pe masura ce muschii se incalzesc. Pot fi executate lovituri circulare, directe, laterale si din intoarcere. Accentul nu este pus pe corectitudinea tehnica ci pe incalzire. Fiecare partener executa prin rotatie cate 3 tehnici de picior la libera alegere.
A doua repriza: La fel ca mai inainte dar se introduc tehnicile de brate (jab, cross, croseu, upper-cut) si fiecare partener executa 4 tehnici. Pot fi 4 lovituri de picior, 3 de picior si una de brat, 2 de picior si 2 de brat, 1 de picior si 3 de brat sau numai de brat. De asemeni ordinea lor este la libera alegere.
A treia repriza: La fel ca mai sus dar se introduc lovituri de cot si genunchi si fiecare partener executa 5 tehnici (ordinea si felul lor este la libera alegere)
Este important ca in timpul incalzirii sa nu se piarda timp cu analiza detaliilor tehnicilor. Ideal este ca cele 9 minute sa fie de fapt un exercitiu mai lung, fara pauza.